Polul Nord este cel mai înalt punct al axei terestre, situat în Marea Glaciară Arctică. Polul nord geografic este situat la circa 1.600 km de polul nord magnetic, care se află în insula Bathurst din Canada. Spre deosebire de Polul Sud, Antarctica, la polul nord nu există pâmânt doar o calotă de gheață, care plutește în Marea Glaciară Arctică, cuprinsă între coastele Asiei, Europei, și Americii. Această mare comunică cu Oceanul Pacific de-a lungul strâmtorii Bering și cu Oceanul Atlantic. Suprafața globală a acestei mări este de circa 14.000.000 km. Adâncimea ei este în medie de circa 1.500 m, având cel mai adânc punct de 5450 m.

 

La poli nu există ora exactă

Fusul orar este determinat de longitudine. Pentru că la poli se întâlnesc toate meridianele longitudinale nu există un fus orar propriu-zis. Aici Soarele răsare o singură dată pe an și apune la fel. Timpul este stabilit aleatoriu de către cercetători.

 

Animalele

Cei mai mulți oameni cred că atât la Polul Nord cât și la Polul Sud trăiesc aceleași animale. De exemplu pinguinii trăiesc doar la Polul Sud, iar animale marine precum foca, balenele, vidre de mare, sau morse sunt întâlnite doar la Polul Nord.

 

Populația

La Polul Nord trăiesc peste 4 milioane de oameni și regulile se aplică conform țărilor pe al cărui teritoriu te regăsești.

 

Nopțile și zilele polare

O noapte polară durează fix 187 de zile, în timp ce o zi polară doar 178 de zile.

 

Există 4 tipuri de poli

Polul nord magnetic – este punctul care este indicat de busolă
Polul Nord – indicat de axa geografică a Terrei
Polul Nord geomagnetic – cel indicat de axa magnetică a Pământului
Polul Nord al inaccesibilităţii – este cel mai îndepărtat punct nordic de pe Terra

 

Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud.

Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat și pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte și Venus. Totodată, fenomenul este de origine naturală, deși poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau în laborator.